top of page
  • Writer's pictureJuneCom

Studiu Mogo România: Ce mașini preferă consumatorii din Europa de Est

Updated: Oct 6, 2022

Mogo România, compania care acordă persoanelor fizice finanțare pentru achiziția de autoturisme second-hand, a realizat un studiu pe portofoliul propriu de finanțări acordate persoanelor fizice în perioada 2019-2022, privind preferințele consumatorilor în materie de mașini în cinci țări din spațiul ECE - România, Republica Moldova, Estonia, Letonia și Lituania, analizând criterii cheie, precum vechimea mașinii, mărcile preferate, tipul de combustibil utilizat și transmisia automobilului.



BMW, Volkswagen și Audi, în topul preferințelor



Când vine vorba despre mărcile de mașini preferate, majoritatea consumatorilor preferă producători germani. BWM, Volkswagen și Audi sunt mărcile cele mai populare, care atrag consumatorii din România, Moldova, Lituania, Letonia și Estonia.


În România și în Moldova, clasamentul este condus de Volkswagen, care, încă din 2019 se menține la un nivel constant, cu peste 24%, respectiv 10%, din totalul vânzărilor de mașini. În Lituania, Volkwsagen este pe locul 4 în topul preferințelor, cu 8,60% din totalul vânzărilor. În această țară, vânzările pentru marca germană au scăzut de la 6% în 2019 la 3,60% în 2022.


Clienții din Lituania și Estonia preferă marca BMW, care se află în fruntea clasamentului, iar în Lituania s-a menținut la un nivel constant, de peste 19% din totalul vânzărilor. Totuși, în Estonia, interesul cumpărătorilor pentru această marcă a început să crească semnificativ începând cu anul acesta, atingând un procent de 14,80% față de 12% anul trecut. În România, Moldova și Lituania, BMW se află pe al doilea loc în topul preferințelor, cu procente între 11,50% și 15.90% din totalul vânzărilor.


Majoritatea clienților din Lituania preferă marca Audi, care, încă din 2019, are un procent în creștere, de la 19,20% în 2019, la 24,90% anul acesta. Pentru restul țărilor, Audi se află pe locul 2 în Letonia și Estonia, cu 17%, respectiv 13,30% din totalul vânzărilor, pe locul 3 în România, cu 10,80%, și pe locul 9 în Moldova, cu 4,4% din vânzări.


Volvo este o altă marcă care se numără în rândul preferințelor consumatorilor din Europa de Este, în țări precum Lituania, Letonia și Estonia, fiind un producător de autoturisme fiabile, cu un grad ridicat de siguranță pentru pasageri.



Fig. 1.1 - Top 5 autoturisme preferate în România (2019-2022)


Fig. 1.2 - Top 5 autoturisme preferate în Moldova (2019-2022)


Fig. 1.3 - Top 5 autoturisme preferate în Lituania (2019-2022)


Fig. 1.4 - Top 5 autoturisme preferate în Letonia (2019-2022)



Fig. 1.5 - Top 5 autoturisme preferate în Estonia (2019-2022)


Vârsta medie a mașinilor, între 10 și 15 ani


Deși durata medie de viață a unei mașini este de aproximativ 11 ani, majoritatea clienților Mogo se orientează către mașini cu vârsta între 10 și 15 ani, iar în România procentul vânzărilor în această categorie depășește 70%, spre deosebire de celelalte țări, unde procentele se situează între 50% și 65%.


Cu toate că majoritatea vânzărilor în toate cele 5 țări analizate provin de la mașinile cu o vârstă medie de 13 ani, începând cu anul 2021, clienții au început să se orienteze din ce în ce mai mult spre mașini vechi de 15 ani. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în România, de 5%, de la 8% în 2019, ajungând la 13% în 2022. Pe listă urmează Lituania cu o creștere de 3,3%, Estonia cu 3,2%, și Letonia, cu 1.7%. În Moldova, trendul privind achiziția mașinilor cu o vechime de 15 ani este descendent, de la 9,30% în 2019, la 8,10% în 2022.


Dacă procentele de cumpărare a mașinilor cu vârsta de 15 ani a crescut, pentru autoturismele cu o vechime de 12 ani au scăzut. Cea mai mare scădere a fost înregistrată Estonia (7%), urmată de Letonia (6,7%), Lituania (5%), România și Moldova (2%).



Fig. 2.1 - Vechimea autoturismelor în România (2019-2022)



Fig. 2.2 - Vechimea autoturismelor în Moldova (2019-2022)



Fig. 2.3 - Vechimea autoturismelor în Lituania (2019-2022)



Fig. 2.4 - Vechimea autoturismelor în Letonia (2019-2022)


Fig. 2.5 - Vechimea autoturismelor în Estonia (2019-2022)



Românii preferă mașinile pe bază de motorină


Piața mobilității verzi câștigă teren la nivel european în contextul strategiei Uniunii Europene pentru combaterea schimbărilor climatice accelerate, dar și a presiunii asupra industriei de combustibili fosili. La începutul anului 2022, autoturismele bazate pe combustibili alternativi reprezentau 5.3% din flota auto europeană.


Analizând primul trimestru al anului 2022, mașinile electrice și-au dublat cota de piață față de aceeași perioadă a anului precedent, conform unui comunicat emis de Asociația Europeană a Producătorilor de Mașini, în Vestul Europei înregistrându-se cea mai semnificativă creștere, în țări precum Germania, Franța, Spania și Italia. De asemenea, înmatricularea mașinilor diesel a scăzut cu 33% la nivel european.


Deși tendințele arată un interes de consum ascendent privind achiziția de automobile electrice sau hibrid, în ceea ce privește segmentul de mașini second-hand, autoturismele pe bază de motorină și benzină predomină în alegerile consumatorilor din Europa Centrală și de Est. În România, parcul de vehicule electrice reprezintă 5% din totalul vehiculelor înmatriculate, în creștere față de 2012, cu aproape 13.000 de vehicule înmatriculate la începutul anului 2022, potrivit datelor INS.

Consumul de combustibil este una dintre preocupările tuturor șoferilor și un criteriu principal în decizia de achiziție a unei mașini. De cele mai multe ori, aceștia preferă mașinile pe bază de motorină, care au un consum mai mic și sunt potrivite pentru drumurile lungi. Deși mașinile diesel înregistrează cele mai mari procente de vânzări cu o valoare procentuală de peste 70%, în 3 din 5 țări studiate, aceste procente sunt în scădere față de anul 2019, clienții orientându-se în prezent și spre mașini pe bază de benzină, electrice sau hibride.

Datele centralizate de Mogo arată că mai mare scădere în rândul mașinilor pe motorină s-a înregistrat în Letonia, de la 84% în 2019 la 43,4% în 2022. În același timp, mașinile electrice au început să prindă avânt, cu un procent de 13% din totalul vânzărilor în Letonia. Lituania și România sunt singurele țări unde procentele vânzărilor de mașini pe bază de motorină au rămas relativ constante, între 86% și 84%, respectiv 78% și 80%.


Fig. 3.1 - Evoluție regională comparativă privind combustibilul diesel (2019-2022)


Fig. 3.2 - Evoluție regională comparativă privind combustibilul petrol (2019-2022)



Mașinile automate, din ce în ce mai populare


Deși mașinile manuale încă au un procent majoritar în numărul de total de vânzări, în 4 din 5 țări analizate se observă un trend ascendent în procentele vânzărilor de mașini automate. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în Letonia, unde procentele au evoluat de la 38.50% în 2019, la 77% în 2022.


În celelalte țări creșterile sunt cuprinse între 4% și 13%, ceea ce indică un interes din ce în ce mai crescut pentru aceste transmisii. Singura țară în care se observă contrariul este Estonia, unde vânzările mașinilor automate au culminat în 2021 cu un procent de 62,60%, scăzând ulterior până la 59,60%.


Fig. 4.1 - Evoluție regională comparativă privind achiziția de mașini cu transmisie automată (2019-2022)




Fig. 4.2 - Evoluție regională comparativă privind achiziția de mașini cu transmisie manuală (2019-2022)






0 views0 comments
bottom of page